HCL 141/2012 adoptată
ACORDARE SPRIJIN FINANCIAR PAROHIA SF. CUVIOASA PARASCHEVA - NOUA CATEDRALA
Documente
- hcl 141.doc
Text
R O M Â N I A
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea acordării unui sprijin financiar
Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva – Noua Catedrală” Focşani
Consiliul Local al Muncipiului Focşani, judeţul Vrancea,
întrunit în şedinţă ordinară,
- analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului
Focşani, prin care se propune aprobarea acordării unui sprijin financiar
Parohiei „Sf. Cuv. Parascheva – Noua Catedrală” Focşani şi raportul comun
întocmit de Direcţia economică şi Serviciul investiţii, administrarea
fondului locativ, înregistrat la nr. 20949/26.04.2012 ;
- văzând avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe ,
investiţii, liberă iniţiativă, economic şi servicii publice şi Comisia
pentru drepturile omului, culte, relaţii cu cetăţenii, muncă şi protecţie
socială ;
- având în vedere cererea nr.04/25.04.2012 transmisă de Parohia
„Sf. Cuv. Parascheva – Noua Catedrală” Focşani şi adresa nr.288/25.04.2012
transmisă de Protoeria Focşani I;
- în conformitate cu prevederile O.G. nr. 82/2001 privind
stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult
aparţinând cultelor religioase recunoscute în Romania şi H.G.R.
nr.1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea
prevederilor O.G. nr.82/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
- În baza art. 36 alin (1), alin. (2), lit. „b” şi alin (4) lit
„a”, precum şi în temeiul art. 45, alin. (2) lit „a” din Legea nr.
215/2001 privind administraţia publică locală, republicată în 2007, cu
modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Parohiei
„Sf. Cuv. Parascheva – Noua Catedrală” Focşani în sumă de 1.000 mii lei .
(2) Suma prevazută la alin (1) va fi alocată din
bugetul propriu al Primăriei Municipiului Focşani pe anul 2012, de la
subcapitolul bugetar 67.02.50 –„Alte servicii în domeniul culturii,
recreerii şi religiei”, articolul bugetar 20.19 şi va fi utilizată pentru
categoria de lucrări „ Structură metalică – Turla mare” conform devizului
de lucrări. Alocarea sumei se va efectua pe baza documentelor justificative
prezentate de Parohia „Sf. Cuv. Parascheva – Noua Catedrală” Focşani şi
verificate de specialiştii din cadrul Serviciului investiţii, administrarea
fondului locativ .
Art.2 Se imputerniceste Primarul Municipiului Focşani să
perfecteze şi să semneze contractul de cofinanţare cu Parohia „Sf. Cuv.
Parascheva – Noua Catedrală” Focşani.
Art. 3 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Direcţia
administraţie publică locală, compartimentelor, serviciilor şi Primarului
Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia
prin Direcţia economică şi Serviciul investiţii, administrarea fondului
locativ.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ:
Oloeriu Ioan Liviu
SECRETARUL MUNICIPIULUI
FOCŞANI
Eduard Marian Corhană
Municipiul Focşani, 29 mai 2012
Nr. 141
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.