Hotărâre privind microciparea, identificarea şi înregistrarea gratuită a câinilor şi pisicilor de rasă comună şi a metişilor acestora, cu deţinator, de pe raza Comunei Floreşti
Denumire
Hotărârea nr. 37 din 2025 a Consiliului Local Florești
Se aprobă implementarea unui program gratuit de microcipare, identificare și înregistrare în RECS pentru până la 5.000 de câini și 5.000 de pisici de rasă comună sau metiși, cu deținător, aflați în comuna Florești. Scopul este să le se ofere cetățenilor posibilitatea să înregistreze animalele fără costuri, cu evidențierea year: deținătorilor, iar eventual sterilizarea face parte din proiect. Pentru locuitori, înseamnă un proces gratuit de identificare a animalelor lor de companie, facilitând recuperarea în cazul dispariției și gestionarea patrimoniului animalier din comună.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă implementarea programului privind microciparea, identificarea şi înregistrarea în RECS a unui număr de maximum 5000 de câini şi 5000 de pisici fără pedigee, cu deținător, aflaţi în proprietatea persoanelor fizice, cu domiciliul în comuna Florești
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
COMUNA FLOREȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA
privind microciparea, identificarea şi înregistrarea gratuită a câinilor şi pisicilor de rasă comună şi a
metişilor acestora, cu deţinator, de pe raza Comunei Floreşti
Consiliul local al comuna Floreşti întrunit în şedinţă ordinară, în data de 10 aprilie 2025,
Examinând proiectul de hotărâre privind microciparea, identificarea şi înregistrarea gratuită a câinilor
şi pisicilor de rasă comună şi a metişilor acestora, cu deţinator, de pe raza Comunei Floreşti - proiect din
inițiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 36067/04.04.2025 al primarului comunei F loreşti, în calitate de
iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 36068/04.04.2025, prin care se propune aprobarea microciparea,
identificarea, înregistrarea şi sterilizarea gratuită a câinilor şi pisicilor de rasă comună și a melişilor acestora,
cu deţinator, de pe raza Comunei Floreşti;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. s) şi alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 121 alin. (2) din Constituţia
României, republicată, art. 2 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) şi art. 14 lit. b) pet. (iii) din Convenţia europeană
pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, ratificată prin Legea nr.
60/2004, Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu modificările și completările ulterioare,
republicată, O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu
modificările şi completările ulterioare, Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor lără stăpân, aprobate prin
IL.G. nr. 1059/2013, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice,
ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare;
Potrivit dispoziţiilor art. 129, 133 alin. (1), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă implementarea programului privind microciparea, identificarea şi înregistrarea
în RECS a unui număr de maximum 5000 de câini şi 5000 de pisici fără pedigee, cu deținător, aflaţi în
proprietatea persoanelor fizice, cu domiciliul în comuna Florești.
Art. 2. Se aprobă alocarea sumei de 40 lei, plus T.V.A.., de la bugetul local al comunei Florești, pentru
implementarea programului prevăzut la art. 1, care se va desfăşura în anul bugetar 2025, pentru fiecare animal
de companie, câine sau pisică.
Art, 3, Prin program se subvenţionează microciparea, identificarea și înregistrarea unui numar de
maximum 2 animale de companie, pentru fiecare deţinător, aflate în proprietatea persoanelor fizice, cu
domiciliul în comuna Floreşti, în limita plafonului stabilit, după principiul primul venit - primul servit,
conform anexelor la prezenta.
Art. 4 (1) Se aprobă achiziţia serviciilor veterinare, constând în microciparea, identificarea,
înregistrarea câinilor şi pisicilor de rasă comună şi a metişilor acestora, cu stăpân domiciliat în comuna
Floreşti, de la unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.
(2) Achiziţia serviciilor prestate Ia alin. (1) se va realiza cu respectarea dispoziţiilor legale în materie
de achiziţii publice, aplicabile unor astfel de servicii.
Art, 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Poliţia Locală și Serviciul
Achiziţii Publice, Implementare și Postimplementare Proiecte şi Situaţii de Urgenţă.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Florești, în
termen de maximum 10 zile lucrătoare de la adoptare, Primarului Comunei Floreşti, Prefectului Judeţului Cluj
şi se aduce la cunoştinţă publică, în termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale către prefect, prin afişare
la sediul Primăriei, respectiv pe pagina de internet aferentă www. floresticluj.ro.
Nr. 37 din 10 aprilie 2025 Președinte de şedinţă,
Irimieş Viorel
TOTAL CONSILIERI 21
Prezenţi 19
Voturi pentru 19 Contrasemnează secretar general,
Orza Alin Răzvan
W
Anexa | la HCL nr. 37/10.04.2025
CERERE TIP
Servicii microcipare
domiciliat/ă în comuna Floreşti,
SME nozeceaata „jud. Cluj, posesor/posesoare al actului
de identitate seria a. ME, O—O—«eeveeeeeeeeonennaenaeiâ că ; CNP
unaneaeoenenosnnnonan ein îndă B0it 8 asia „ solicit subvenţionarea microcipării unui câine/pisică de rasă
comună, având codul de înregistrare nr.
conform HG nr. 1059/2013.
Subsemnatul/subsemnata
Declar pe proprie răspundere că decontarea microcipării se efectuează pentru un câine/pisică
înregistrat(ă) conform Ordinului nr. 1/2014 pentru aprobarea normelor privind identificarea și înregistrarea
câinilor cu stăpân.
Anexez prezentei:
- copie carnet de sănătate câine/pisică
Data: Semnătura:
Anexa 2 la HCL nr. 37/10.04.2025
BON DE MICROCIPARE
Emis în vederea efectuării serviciilor de microcipare câine/pisică conform HCL nr. 37 / 10.04.2025
Se completează de către
UAT Floreşti
Se completează de către
Medicul veterinar
emis în baza cererii nr. .......... În aenanenae
Date despre câine/pisică:
depusă la Primăria Florești Sex: M/F
se aprobă valoarea cheltuielilor cuprinzând manopera, | Rasa... eee
material şi medicamente astfel:
- microcipare câine eee lei (fără TVA) Data efectuării microcipare...... ceea eaenenenenana
- microcipare pisică ....uue eee lei (fără TVA)
Date privind înregistrarea câinelui/pisicii:
Date despre proprietar:
Numele şi prenumele: Seria şi numărul unic al carnetului de
Adresa: comuna Floreşti, sănătate: panasonic
SEE nenea eng DI anaeneeneeense Cod de identificare:
Date despre medicul veterinar:
Date despre câine/pisică: Numele şi prenumele/
Nr. CIP din RECS denumirea: men
Nr. unic cabinet caen nenea
Cod de parafă .....ee anna
Nr. contract subvenţionare încheiat cu UAT
Floreşti: ....
VIZAT Semnătură
COMUNA FLOREȘTI proprietar parafă
DIRECŢIA ECONOMICĂ Medic veterinar
CONTABILITATE BUGET FINANȚE
NOTĂ: Bonul de microcipare eliberat de către UAT Floreşti este preluat de către solicitant — proprietar al
câinelui/pisicii şi predat medicului veterinar, în vederea microcipare.
Medicul veterinar asigură completarea, semnarea şi parafarea bonului după efectuarea operaţiunii de
sterilizare.
Medicul veterinar va semna şi parafa bonul de microcipare, va înapoia proprietarului de câine/pisică o
copie a bonului, iar originalul îl va anexa facturii lunare emise în vederea decontării microcipare
subvenţionate.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.