Se aprobă modelul cadrului pentru un protocol de colaborare între instituții, în scopul realizării obiectivului de investiții intitulat „Centru comunitar integrat” și a activităților pentru dezvoltarea asistenței medicale comunitare. Practic, autoritățile vor formaliza cum vor lucra împreună (bani, responsabilități, termene) pentru a construi sau dezvolta centrul și serviciile medicale comunitare, conform anexei din hotărâre. Persoana responsabilă pentru semnarea Protocolului este primarul comunei Filipeni, iar hotărârea se comunică pentru verificări legale și aducere la cunoștință publică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1- Se aprobă modelul cadru a PROTOCOLULUI DE COLABORARE între instituții
privind realizarea obiectivului de investiţii * CENTRU COMUNITAR INTEGRAT”"în vederea realizării
îh comun a unor activități pentru dezvoltarea asistenței medicale comunitare, conform Anexei care face
Harte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se mandateaza primarul comunei Filipeni, doamna Ambrosie Rodica, să semneze
în numele și pentru COMUNA FILIPENI „PROTOCOLUL DE COLABORARE”.
Art.3 - Prevederile prezentei hotarari vor fi duse la îndeplinire de catre Primarul
omunei Filipeni, prin grija Compartimentului de asistență socială din cadrul aparatului de
Specialitate al primarului.
Art.4 —Prezenta hotărâre se va comunica în termenul legal Instituţei Prefectului- judeţului
HBacău,în vederea verificării legalităţii, Primarului comunei Filipeni, Compartimentului de asistenţă social,
hstituțiilor asociate și va fi adusă la cunoștință publică în condiţiile legii.
CONTRASEMNEAÂA
Secretar General al Comunti
Daniela Ignătescu
Nr. consilieri în funcţie 11, din care prezenți |]
NF. voturi "pentru” [| abţineri” Pabsenţi”
Anexa nr. 1 la HCL „P/aoza
ROMÂNIA ROMÂNIA
UAT COMUNA FILIPENI UAT COMUNA IZVORU BERHECIULUI
CONSILIUL LOCAL CONSILIUL LOCAL
Nil. 5938 din 08 [1.J0)9_ Nr. din
PROTOCOL DE COLABORARE
Între COMUNA FILIPENI cu sediul in comuna Filipeni sat Filipeni, judeţul Bacău
Tel: 0234.285.500, Fax: 0234285867, cod fiscal 4591589, cont
R deschis la Trezoreria Municipiului Bacău,
reprezentată prin Rodica AMBROSIE , având funcţia de PRIMAR în calitate de Iniţiator,
pd de o parte
şi
COMUNA IZVORU BERHECIULUI cu sediul în comuna Onceşti, sat Onceşti,
judeţul Bacau, Tel: Fax: „ cod fiscal
cont - deschis la , reprezentată prin
„ avand funcţia de PRIMAR, în calitate de partener, pe de altă
părte denumită în continuare individual “Partea” şi împreună “Părţile”,
=
AVÂND ÎN VEDERE:
- Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) prin care este
wjmărită asigurarea unui echilibru optim între priorităţile Uniunii Europene și necesităţile
dd dezvoltare ale României prin realizarea unor programe şi proiecte esenţiale, care să
sprijine rezilienţa, nivelul de pregătire pentru situaţii de criză, capacitatea de adaptare şi
potenţialul de creştere, prin reforme majore și investiţii cheie cu fonduri din Mecanismul
de Redresare şi Rezilienţă;
- Ansamblul de programe de asistenţă medicală comunitară desfăşurate de
inisterul Sănătăţii, având ca scop principal creşterea accesului
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.