Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2023-016107/15.12.2023 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;     Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2023-016107/15.12.2023 al Direcției Patrimoniu - Compartiment Carte Funciară și Cadastru - din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;     Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 18.12.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2023-016107/15.12.2023;     Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;     Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;     Având în vedere Hotărârea Consiliului Local  nr. 21/26.01.2021, modificată cu Hotărârea Consiliului Local  nr. 44/08.02.2022  privind constituirea Comisiei de Negociere cu Terții a Municipiului Timișoara și Regulamentul  de organizare și funcționare a Comisiei de Negociere cu Terții a Municipiului Timișoara;     În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b) și c) și alin. (6) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     În temeiul prevederilor art.139, alin. (1) și alin. (3) și  art. 196, alin. (1),  lit. a)  din Ordonanța de Urgențã a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificãrile și completãrile ulterioare; Articole Art. 1: Se aprobă  împuternicirea Comisiei de Negociere cu Terții  a Consiliului Local al Municipiului Timișoara în vederea negocierii cu Continental Automotive România SRL a schimbului de terenuri înscrise în CF 453016 Timișoara cu suprafața de 3273 mp, suprafața de 834 mp din totalul de 35026 mp înscrisă în CF nr. 442983 Timișoara, suprafața de 146 mp din totalul de 5347 mp înscrisă în CF nr. 442988 Timișoara, suprafața de 135 mp din totalul de 4765 mp înscrisă în CF 421257 Timișoara și suprafața de 2158 mp din suprafața de 25000 mp  proprietatea Continental Automotive România, respectiv  imobilele înscrise în CF nr. 454351 Timișoara, CF nr. 405043 Timișoara și CF nr. 453023 Timișoara, proprietatea Municipiului Timișoara; Art. 2: Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara, în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenurilor înscrise în CF nr. 454351 Timișoara nr. cad. 454351, CF nr. 405043 Timișoara nr. cad. 405043 și CF nr. 453023 Timișoara nr. cad. 453023; Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Comisia de Negociere cu Terții a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, Direcția Economică - Biroul Evidența Mijloacelor Fixe și Direcția Patrimoniu - Compartiment Carte Funciară. Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se publică  pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei  Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Continental Automotive România SRL; - Mass-media locale.   Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru. Data adoptării 19 decembrie 2023