Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022-31383/15.12.2022 al Primarului Municipiului Timișoara - domnul Dominic Fritz; Având in vedere Raportul de specialitate cu nr. SC 2022-31383/15.12.2022 al Direcției Incubator de Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere adresa Direcției Economice din data de SC2022-31383/15.12.2022; Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 15.12.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022-31383/15.12.2022; În baza Notei de fundamentare înaintată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, înregistrată cu nr. SC2022-30890/12.12.2022. Având în vedere avizele Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2736/2022 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru investiții în dotarea spitalelor publice cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții asociate asistenței medicale aferent Componentei 12: Sănătate, Investiția: I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică: I2.4 - Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și ale Legii nr. 3/2021, privind prevenirea, diagnosticul și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale; În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. 2 lit. b) și alin. 4 lit. d) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.139 alin.(1) și (3) și art. 196 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.Articole Art. 1: Se aprobă proiectul „Creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului prin dotarea cu echipamente în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale” la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Componenta C12 – Sănătate - Investiția I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice - I2.4. Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, apelul de proiecte MS-0024. Art. 2: Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara în calitate de solicitant și lider al parteneriatului și U.A.T. Municipiul Timișoara, în calitate de ordonator principal de credite- Partener de Proiect, conform Anexei 1 la prezenta. Art. 3: Se aprobă valoarea totală a proiectului „Creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului prin dotarea cu echipamente în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale” la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara în cuantum de 21,456,782.90 lei (inclusiv TVA). Art. 4: Se aprobă contribuția proprie în proiect a Solicitantului – Lider de parteneriat, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, care se vor achita din bugetul propriu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, prin transferuri de la bugetul local. Art. 5: Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului prin dotarea cu echipamente în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul propriu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, prin transferuri de la bugetul local. Art. 6: Municipiul Timișoara va asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului „Creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului prin dotarea cu echipamente în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale”, în condițiile decontării/recuperării ulterioare în conformitate cu prevederile Acordului de parteneriat și ale OUG nr. 124/2021. Art.7: Se certifică următoarele valori privind infecțiile nosocomiale: Rata infecțiilor nosocomiale: 4,81; Rata infecțiilor cu Clostridium difficile: 2,46, Rata infecțiilor cu microorganisme MDR: 1,32; Numărul de probe analizate de microbiologie: 8.305; Gradul de ocupare al unității sanitare 56,12, aferente anului de referință 2021, document transmis de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara prin adresa nr. SC2022-30890/12.12.2022, Anexa 2. Art. 8: Se împuternicește Spitalul în calitate de Solicitant – Lider de parteneriat, reprezentat legal prin Cristian Oancea, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, să semneze toate actele necesare depunerii și implementării proiectului, respectiv contractul de finanțare în numele Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara și al partenerului Municipiul Timișoara. Art.9: Cu aducerea la îndeplinirea se încredințează Serviciul Finanțări Nerambursabile, Direcția Economică și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara. Art. 10: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi, totodată, se comunică:- Instituției Prefectului - Județul Timiș; - Primarului Municipiului Timișoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Ministerului Sănătății; - Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi pentru. Data adoptării 15 decembrie 2022