Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. SC2022-288/06.01.2022, al Primarului Municipiului Timișoara- domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-288/06.01.2022, întocmit de către Seviciul  Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 06.01.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022-288/06.01.2022; Având în vedere Avizul Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor și Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara,     Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 463/27.11.2020 privind tarifele aplicate pentru parcare pe raza municipiului Timișoara;     Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 450/07.12.2021 privind înființarea Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK;  Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, modificată şi completată; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. c) si d) si alin. (7), lit. m) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;                        În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Articole Art. 1: (1) Începând cu data adoptării prezentei și până în data de 31.03.2022, tarifele aplicate pentru parcarea autovehiculelor în Municipiul Timișoara în zona zero (verde) de aplicare a Regulamentului de functionare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timisoara se mențin la nivelul stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 463/27.11.2020 - privind tarifele aplicate pentru parcare pe raza municipiului Timișoara, astfel: 3 lei/ora de staționare, inclusiv TVA - prin modalitățile de plată prin vouchere și card bancar, respectiv 0,75 euro/ora de staționare, exclusiv TVA - prin modalitatea de plată SMS. (2) Tarifele aplicate pentru zona zero (verde) vor fi percepute de către Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK. Art. 3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara; - Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK; - Mass - media locale.   Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 10 abțineri. Data adoptării 11 ianuarie 2022