Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărare nr. SC2022- 19220/ 01.08.2022 al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2022-19220/01.08.2022 al Direcției Generale Investiții și Mentenanță din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 10.08.2022 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2022- 19220/ 01.08.2022; Având în vedere avizul Direcției Economice nr. SC2022-19220/ 10.08.2022 - Anexă al Raportul de specialitate; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Avand în vedere Procesele Verbale ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe și Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale și avizul Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Prin adresa societăţii S.C. COMPAS RESIDENȚIAL S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. RE2022-000575/29.03.2022, a fost înaintată „Declaraţia” autentificată cu nr. 728/26.05.2022, de renunţare la lucrările de extindere reţea apă și canal, realizare două branşamente apă și două racorduri canal, în Municipiul Timişoara, str. Constantin Diamandy, nr.30 și 32. Lucrările au fost executate pe cheltuiala proprie a societăţii, în baza contractului nr. 61/17.09.2021, încheiat cu societatea S.C. INSTALNICU COMPANY S.R.L., conform proiectului nr. 51/2021, şi în baza Autorizaţiei de Construire cu nr. 576/26.08.2021, emise de Primăria Municipiului Timişoara. Aceste lucrări au fost recepţionate conform Procesului Verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 28.03.2020, respectiv Centralizatorul financiar, valoarea declarată fiind de 133.636,50 lei fără TVA, și totodată, fiind agreate de către operatorul regional Aquatim SA, conform adresei nr. CDE2022-1051/27.07.2022; Având în vedere prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și art.291 alin.(3) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.139 alin.(1) și (3) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Articole Art.1: Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timișoara a lucrărilor de extindere rețea apă și canal, realizare două branșamente apă și două racorduri canal, în Municipiul Timișoara, str. Constantin Diamandy, nr. 30 și 32, ce fac obiectul renunțării la dreptul de proprietate de către societatea S.C. COMPAS RESIDENȚIAL S.R.L., lucrări cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Se aprobă trecerea lucrărilor de extindere rețea apă și canal, realizare două branșamente apă și două racorduri canal, în Municipiul Timișoara, str. Constantin Diamandy, nr. 30 și 32, în domeniul public al Municipiului Timișoara. Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală Investiții și Mentenanță și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Art.4: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică: - Instituției Prefectului-Județul Timiș; - Primarului Municipiului Timișoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - S.C. COMPAS RESIDENȚIAL S.R.L - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 22 de voturi pentru și 1 abținere. Data adoptării 20 septembrie 2022