Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre cu numărul SC 2021- 32913/02.12.2021  al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC 2021- 32913/02.12.2021 întocmit de către  Compartimentul  Spații cu altă Destinație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din 03.12.2021- Anexa la Raportul de specialitate nr. SC 2021- 32913/02.12.2021; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind  stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate; Având în vedere Procesul Verbal de avizare al  Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara;             Având în vedere  cererea  cu numărul CT2021-004294/15.09.2021 a Organizației Internațională a Aromânilor, prin care  s-a solicitat prelungirea Contractului de închiriere nr. 1195/2001, având ca obiect spațiul situat în Timișoara , Str. Ștefan cel Mare, nr. 33;   Având în vedere Extrasul Procesului Verbal al ședintei din 25.11.2021 a Comisiei de analiză a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință situate în imobile proprietatea Primăriei Timișoara precum și în proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara,  înființată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 12/26.06.2012 și modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr.122/13.04.2021, prin care s-a hotărât prelungirea pe o perioadă de 3 ani a Contractului de închiriere nr. 1195/2001, încheiat cu  Organizația Internațională a Aromânilor    pentru  spațiul situat în Timișoara, Str.  Ștefan cel Mare, nr. 33; Având în vedere amendamentul formulat de d-na consilier Romocean Paula - Ana în cadrul ședinței în plen a Consiliului Local, din data de 21.12.2021; Având în vedere Procesul Verbal al ședinței în plen a Consiliului Local al Municipiului Timișoara, din data de: 21.12.2021; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin (2), lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;           În temeiul art. 196 alin. (1), lit.a) și art. 139 alin. (1) și (3),  lit. g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;  Articole Art. 1: Se aprobă prelungirea prin act adițional, pe o perioadă de 1 an, de la data de 31.12.2021, până la data 31.12.2022, a Contractului de închiriere nr. 1195/2001, încheiat cu  Organizația Internațională a Aromânilor, pentru  spațiul situat în imobilul din Timișoara, Str.  Ștefan cel Mare, nr. 33, având numărul de inventar 1877  și valoarea de inventar 96.905 lei,  în suprafață de 56,72 m.p, înscris în Cartea Funciară nr. 408095-C1-U18 Timișoara, nr. top 7154/XIV, în proprietatea Statului Român. Art. 2: Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Art. 3: Prezenta hotărâre se publică  pe site-ul propriu și totodată, se comunică:      - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;      - Primarului Municipiului Timişoara;      - Direcţiilor, Serviciilor , Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;      - Organizației Internaționale a Aromânilor;      - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 1 abținere. Data adoptării 21 decembrie 2021