Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. 18814/25.11.2021, al Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;   Având în vedere Raportul de specialitate nr. 18815/25.11.2021 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;  Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 03.12.2021 - Anexă la raportul de specialitate nr. 18815/25.11.2021; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind  stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;  Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;              În temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. d) și alin. (7) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 -  privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;              În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Articole Art. 1: Se aprobă plata lunară pentru un număr de 284 beneficiari ai transportului urban gratuit cu mijloace de transport în comun de suprafață. Art. 2: Beneficiarii gratuității pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață sunt persoanele cu handicap grav și accentuat, asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, asistenții personali profesionisti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, însoțitorul persoanei cu handicap grav în prezența acesteia, însoțitorul minorului cu handicap accentuat în prezența acestuia, însoțitorul adultului cu handicap auditiv și mintal accentuat. Art. 3: Plata lunară a contravalorii transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafață se efectuează de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara la un tarif de 93 de lei/persoană, reprezentând contravaloarea abonamentului general pe 30 de zile, de la Cap. 68.02 – Asigurări și asistență socială, Subcapitolul 68.02.05.02. – Asistență socială în caz de invaliditate, în valoare de 26.412 lei/lună, suma totală pentru anul 2021 fiind în valoare de 316.944 lei. Art. 4: Decontarea contravalorii transportului urban gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafață, pentru persoanele beneficiare mai sus menționate, se face pe baza facturii emise de Societatea de Transport Public Timișoara, până în data de 5 a lunii curente pentru luna precedentă. Art. 5: Persoanele menționate la pct. 2 vor circula gratuit pe baza legitimației eliberate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, nominală, netransmisibilă și valabilă pe perioada de valabilitate a documentului de încadrare în grad de handicap și a Cărții de identitate sau pe baza cardului eliberat de Societatea de Transport Timișoara. Art. 6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Art. 7: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor -  din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi pentru. Data adoptării 16 decembrie 2021