Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. CT2020-002217 din 29.06.2020, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu; Având în vedere Raportul de specialitate nr. CT2020-002217 din 29.06.2020 al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic nr. CT2020-001922 din 29.06.2020 - Anexa la Raportul de specialitate nr. CT2020-001922/29.06.2020; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate; Având în vedere adresa nr. CT2020-002217 din 22.06.2020, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara de către SC NEFER PROD IMPEX SRL, prin care ne înştiinţează cu privire la renunţarea dreptului de proprietate asupra imobilului –teren , situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 447389 Timişoara, în suprafaţă de 932 mp teren; Având în vedere "Declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate" autentificată sub nr. 497 din 10.06.2020, dată în faţa notarului public Noţingher Teodora, prin care proprietarii tabulari ai imobilului-teren menţionat mai sus, declară că renunţă la întreg dreptul de proprietate asupra acestuia, totodată declară că imobilul-teren nu este grevat de sarcini şi servituţi; Având în vedere prevederile art. 553, alin. (2), art. 562, alin.(2) şi art. 889 din Codul Civil; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit.c) şi art. 296, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; În temeiul art. 139, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;Articole Art. 1: Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timişoara a terenului ce face obiectul renunţării la dreptul de proprietate de către SC NEFER PROD IMPEX SRL înscris în C.F. nr. 447389 Timişoara, în suprafaţă de 932 mp teren. Art. 2: Se aprobă trecerea imobilului-teren menţionat la Art.1, din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara, cu destinaţia de teren pentru drum. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest şi Biroul Evidenţa Patrimoniului - Direcţia Economică, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Generală Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare-Relaţionare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Împuternicitului Boe Nicolae; - Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiș; - Mass-media locale. Data adoptării 7 iulie 2020