Având în vedere Referatul de aprobare nr. 9098/20.05.2020, al Primarului Municipiului Timișoara - domnul Nicolae Robu; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 9099/20.05.2020 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 22.05.2020 - Anexă la Raportul de specialitate nr. 9099/20.05.2020; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate; Având în vedere prevederile Legii nr. 55/15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19 şi Hotărârea Guvernului nr. 394/18.05.2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19; Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2011 – legea asistenței sociale; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c) și alin. (7), lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; În temeiul art. 139, alin. (1) din din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ;Articole Art. 1: Se aprobă menţinerea pe poziţie a celor 20 de containere sociale amplasate la „Pădurea Verde”, strada Avram Imbroane, în vederea continuării activităţii sociale pentru persoanele fără adăpost şi/sau a persoanelor aflate în situaţie de urgenţă/criză, până la data de 31.12.2020, începând cu data prezentei hotărâri. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Art. 3: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Generală Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcției de Mediu; - Direcției Comunicare - Relaționare; - Direcției Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități; - Direcției Cladiri, Terenuri și Dotari Diverse I Est; - Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calității; - Corpului de Control și Antifraudă al Primarului; - Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara; - Mass-media locale. Data adoptării 4 iunie 2020