Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2019-12329/20.05.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU ; Având în vedere Raportul de Specialitate nr. SC2019-12329/20.05.2019 al Serviciului Scoli Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 27.05.2019 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2019 -12329/20.05.2019, Având în vedere Avizul Direcţiei Economice - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC 2019-12329/27.05.2019; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere adresa nr. 403/16.05.2019 înregistrata la Primăria Municipiului Timișoara sub nr. SC2019-12199/ 17.05.2019, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 14 solicită prelungirea Contractului de închiriere nr. 693/16.12.2013, încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 635/16.12.2013; Având în vedere adresa nr. 352/13.05.2019 înregistrata la instituţia noastră sub nr. SC2019-12201/ 17.05.2019, Societatea Cooperativă „Igiena” Timişoara şi-a exprimat intenţia de prelungire a contractului de închiriere nr. 693 din 16.12.2013 pentru desfăşurarea activităţii Gradiniţei cu Program Prelungit nr. 14; În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (6), lit. a), pct. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă prelungirea prin act adiţional a Contractului de închiriere nr. 693/16.12.2013 pentru imobilul situat în Timişoara, str. Al. Odobescu nr. 56 A, în care se desfăşoară activitatea Gradiniţei cu Program Prelungit nr. 14, pentru o perioada de 1 an de zile. Art. 2: Se aprobă modelul Actului Adiţional conform Anexei care este parte integrată din prezenta hotărâre. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Şcoli-Spitale şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcției Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest; - Serviciului Școli - Spitale; - Biroului Sport - Cultură; - Direcţiei Comunicare - Relaționare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control și Antifraudă al Primarului; - Gradinitei cu Program Prelungit nr. 14; - Societății Cooperativa „Igiena” Timisoara; - Inspectoratului Școlar Județean Timiș; - Mass-media locale. Data adoptării 14 iunie 2019