Având în vedere Expunerea de motive nr.UR2019-004145/20.05.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere Raportul de specialitate nr. UR2019-004145/20.05.2019 al Direcției Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 21.05.2019 - Anexa la Raportul de specialitate nr. nr. UR2019-004145/20.05.2019; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată; Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată și modificată; Având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) și Anexei 1 din Legea nr. 350/2001 - privind amenajarea teritoriului și urbanismul, modificată; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 183/08.05.2017 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 140/19.04.2011 privind aprobarea ”Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism și amennajare a teritoriului”; Având în vedere Avizul de oportunitate nr. 46/14.12.2017, Avizul Arhitectului Șef nr. 13/17.05.2018, respectiv Decizia Etapei de încadrare nr. 38/13.04.2018 a Agenției pentru Protecția Mediului Timiș prin care anunță că planul nu necesită evaluare de mediu și se adoptă fără aviz de mediu, respectiv Avizul Comisiei de Circulație nr. RE2019-000564/07.03.2019; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2), lit. c) și alin. (5), lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și modificată; Articole Art. 1: Se aprobă modificarea ART. 2 și eliminarea ART. 4 din Hotărârea Consiliului Local nr. 460/2018 privind Planul Urbanistic Zonal „Zonă industrială, depozitare și servicii” Calea Torontalului DN6, Timişoara, beneficiar SC FLEXTRONICS ROMANIA SRL, întocmit conform Proiectului nr. 2213.04.1, realizat de S.C. SUBCONTROL S.R.L, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se stabilesc următoarele modificări: - modificarea ART. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 460/2018 – ”acces auto conform Avizului Comisiei de Circulație nr. DT2018-000176/18.01.2018” în ” acces auto conform Avizului Comisiei de Circulație nr. RE2019-000564/07.03.2019”; - eliminarea ART. 4 din Hotărârea Consiliului Local nr. 460/2018 – care menționează ”Autorizațiile de construire se vor emite doar după realizarea în prealabil a tuturor operaţiunilor reglementate prin documentaţia de urbanism (Faza I + Faza II) cu privire la obligativitatea asigurării acceselor din domeniul public conform Proiectului nr. 2213.04.1 - ”Proprietatea și circulația terenurilor” și asigurarea tuturor utilităților necesare investiției în conformitate cu Planul de acțiune asumat”; - toţi ceilalţi indici urbanistici ( POT, CUT , regim înalţime etc.) ramân neschimbaţi. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timișoara și pe site-ul propriu, și totodată se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Consiliului Județean Timiș; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcției Dezvoltare; - Direcției Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest; - Direcţiei Comunicare - Relaționare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control și Antifraudă al Primarului; - Beneficiarului SC FLEXTRONICS ROMANIA SRL; - Proiectantului SC SUBCONTROL SRL; - Proiectantului SC PRO-ARH TCC SRL; - Mass-media locale. Data adoptării 21 mai 2019