Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2019 - 3134/11.02.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timișoara, domnul Nicolae Robu; Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2019 - 3134/11.02.2019 al Direcției Comunicare - Relaționare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 11.02.2019 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2019 - 3134/11.02.2019; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art.36, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă aderarea Municipiului Timișoara la Asociația Română pentru Industria Electronică și Software ARIES, respectiv la Clusterul IT „Banat Software”; ca membru cu drepturi depline, Municipiul Timișoara nu va avea obligații de ordin financiar, ori de altă natură, față de structurile anterior menționate. Art. 2: Se împuternicește Primarul Municipiului Timișoara să semneze acordul de aderare conform Anexei - Acord de aderare Cluster IT ”Banat Software”, care face partre integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Comunicare - Relaționare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timișoara și pe site-ul propriu și totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcției Dezvoltare; - Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare - Relaționare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest; - Serviciului Școli - Spitale; - Biroului Sport - Cultură; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control și Antifraudă al Primarului; - Mass-media locale. Data adoptării 23 aprilie 2019