Având în vedere Expunerea de motive nr. CT2018 - 002229/04.04.2019 - privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere Raportul de Specialitate nr. CT2018 - 002229/04.04.2019, al Direcţiei Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse II Vest din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic nr. CT2018 - 002229/09.04.2019 - Anexă la Raportul de specialitate nr. CT 2018 - 002229/04.04.2019; Având în vedere Raportul de Evaluare nr. 3352/2019 întocmit de S.C.FIDOX S,R.L.; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Ordinul 700/2014 art.78 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, modificat prin Ordinul nr. 1304/2015; Luând în considerare prevederile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, actualizată; Luând în considerare prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia actualizată; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă operaţiunea de dezlipire a parcelei de teren cu nr. cadastral 430836 înscrisă în CF nr. 430836 Timişoara, nr. top. vechi 10516-10517 cu suprafaţa de 776 mp. situat în str. Cozia nr. 42A în două loturi, Lotul 1 cu suprafaţa de 388 mp. cu nr. cadastral nou 446339 şi Lotul 2 cu suprafaţa de 388 mp. cu nr. cadastral nou 446340, Proiect nr. 114/2018 avizat la O.C.P.I. Timişoara conform Referatului de Admitere cu nr. 89950/25.04.2018, care fac parte din prezenta hotărâre şi constituie Anexa1 şi Anexa 2. Art. 2: Se aprobă ieşirea din indiviziune a Municipiului Timişoara proprietar al Lotului 2 cu suprafaţa 388 mp. cu nr cadastral nou 446340 cu S.C.SU JOK THERAPY AH S.R.L. proprietar al Lotului nr.1 cu suprafaţa 388 mp. cu nr. cadastral nou 446339. Art. 3: Se mandatează dl. Robu Nicolae - Primarul Municipiului Timișoara, pentru semnarea actului de ieşire din indiviziuneîn formă autentică. Art. 4: Toate cheltuielile privind dezlipirea, ieşirea din indiviziune şi operaţiile de publicitate imobiliară cad în sarcina S.C. SU JOK THERAPY AH S.R.L.. Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse II Vest din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Art. 6: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timișoara și pe site-ul propriu și totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est; - Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest; - Direcției Comunicare - Relaționare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control și Antifraudă al Primarului; - Mass-media locale. Data adoptării 23 aprilie 2019