Având în vedere Referatul nr. SC2017-11779/11.05.2017 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2), lit. b) şi e), alin. (4) litera a) şi alin. (7) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă participarea Municipiului Timişoara în calitate de partener la aplicaţia Proiectului „EcoBusiness Danube”, care urmează a fi elaborat şi depus în cadrul Programului Transnaţional Dunărea 2014-2020, Axa Prioritară 1 - „Inovare şi responsabilitate socială în Regiunea Dunării”, Obiectivul Specific 1.2. „Creşterea competenţelor pentru inovarea în mediul social şi mediul de afaceri. Art. 2: Se aprobă avansarea de la bugetul local a sumelor necesare pentru implementarea Proiectului „EcoBusiness Danube”, în valoarea estimată (maximă) a proiectului de 100.000 EUR, inclusiv TVA aferentă şi a eventualelor cheltuieli neeligibile sau conexe aferente acestui proiect care pot apărea pe parcursul implementării proiectului, urmând ca sumele prezentând asistenţa financiară nerambursabilă (85% - U.E. (FEDR) şi 15% (cofinanţare naţională 15%, din care bugetul de stat maxim 13% şi 2% buget local) să fie recuperate în urma validării cheltuielilor efectuate de municipiul Timişoara şi aprobării cererii de rambursare a cheltuielilor de către Autoritatea de Management a Programului. Art. 3: Se aprobă împuternicirea Domnului NICOLAE ROBU în calitate de Primar al Municipiului Timişoara în vederea semnării tuturor documentelor pentru Proiectul „EcoBusiness Danube”, care urmează a fi depus în cadrul Programului Transnaţional Dunărea 2014-2020. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Mediu şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Economice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Comunicare; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Primăriei Oraşului Viena – Austria; - Mass - media locale. Data adoptării 12 mai 2017