Având în vedere Referatul nr. SC2017- 7519 / 28.03.2017 , al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Nicolae Robu; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie localã, juridică, ordine publică, drepturile omului şi problemele minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; In baza prevederilor Legii 350/ 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general; Având în vedere Ordinul nr.130/2006, a Agentiei Nationale pentru Sport, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor judeţene pe ramură de sport şi ale municipiului Bucureşti, modificat prin Ordinul nr. 236/2006; Avand in vedere HCL nr.436/2015 pentru modificarea Regulamentului privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Timisoara pentru proiecte de activitate sportiva si aprobarea contractului de finantare - cadru; Având in vedere Hotărârea de Guvern nr.1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, actualizată; Având in vedere Hotărârea de Guvern nr.720/2016 privind modificarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă; Având în vedere prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.b),d) si e), alin.6 lit.a) pct.6 si alin.7 lit.a din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată si modificată; In temeiul art. 45 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se modifică contractul -cadru aprobat prin HCLMT nr.436/2015, la Cap.IV.Contributia Municipiului Timisoara, articolul 4., care va avea urmatoarea forma: ”Art.4.Municipiul Timisoara repartizează structurii sportive/asociatiei/fundatiei, suma de …… lei, pentru finantarea actiunilor/activitatilor prevazute la Art.1, din bugetul local, din capitolul 67.02.”Cultura , recreere si religie”, subcap.67.02.05.01 - Sport”. Art.2: Se modifică contractul- cadru, aprobat prin HCLMT nr.436/2015, prin eliminarea alin 15 de la Cap V.”Drepturile si obligatiile părtilor” -Art.5. Art.3: Se aproba noua Anexa 1 la contractul-cadru, privind categoriile de cheltuieli pentru actiunile/activitatile sportive. Art.4: Se aproba contractul - cadru modificat cu anexele aferente-Anexele nr.1/2/3 si 4, conforn Anexei care face parte integranta din prezenta hotarare. Art.5: Celelalte articole ale Hotărârii Consiliului Local nr.436/16.10.2015 rămân neschimbate. Art.6 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează structura de specialitate cu activitatea sportivă şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara Art.7: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judetul Timis;- Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Biroului Sport - Cultura - Biroului Managementul Calităţii; - Biroului Audit; - Corpului de Control şi Antifrauda al Primarului; -Membrilor comisiei de analiză si evaluare; - Mass-media locale. Data adoptării 24 aprilie 2017