Având în vedere Referatul nr. SC2015-26284/05.10.2015 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile art.8 alin.4 şi art.10 alin.1 lit.b) şi d) din Contractul de concesiune nr. SC2013-35282/05.12.2013 încheiat între Municipiul Timişora şi SC Retim Ecologic Service SA; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 526/22.10.2013 privind atribuirea prin contract de concesiune către SC Retim Ecologic Service SA a terenului rezultat în urma dezmembrării parcelei cu nr.top./cad.416497 şi ulterior unificarea parcelei rezultate din dezmembrare cu parcelele cu nr.top./cad.409857 şi 433621 pentru realizarea investiţiei Staţie de compostare cu fermentare uscată complet închisă; Având în vedere Referatul de specialitate nr.SC2015-14196/29.05.2015 al Direcţiei de Mediu, prin care s-a constatat că în derularea contractului de concesiune nr. SC2013-35282/05.12.2013 SC Retim Ecologic Service SA, în calitate de concesionar, nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract; Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localitatilor prin concesiune nr.SC2006-15414/31.07.2006; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.211/14.06.2011 privind modificarea şi completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localitatilor prin concesiune nr.SC2006-15414/31.07.2006; Având în vedere prevederile art.57 alin.1 lit. c) şi alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/ 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, actualizată; Având în vedere prevederile art.58 din Hotărârea Guvernului nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică; În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.c), alin.(5) lit.a), alin.(9) şi art.123 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă încetarea prin reziliere a Contractului de concesiune nr.SC2013-35282/05.12.2013 încheiat între Municipiul Timişoara şi SC Retim Ecologic Service SA, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului care va fi calculată ulterior. Art. 2: Se abrogă art.2 şi 4 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 526/22.10.2013 privind atribuirea prin contract de concesiune către SC Retim Ecologic Service SA a terenului rezultat în urma dezmembrării parcelei cu nr.top./cad.416497 şi ulterior unificarea parcelei rezultate din dezmembrare cu parcelele cu nr.top./cad.409857 şi 433621 pentru realizarea investiţiei Staţie de compostare cu fermentare uscată complet închisă. Art. 3: Se aprobă radierea din C.F.nr. 436974 Municipiu Timişoara a sarcinii privind Contractul de concesiune nr. SC2013-35282/05.12.2013 anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.526/22.10.2013, înscrisă sub nr.201016/11.12.2013. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Mediu şi Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului-Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Managementul Calităţii; - Biroului Audit; - S.C. Retim Ecologic Service S.A.; - Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş; - Mass- media locale. Data adoptării 16 octombrie 2015