Având în vedere Referatul nr. SC 2013 - 36399/13.12.2013 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; In conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Educatiei Nationale nr. 5454 din 12.11.2013; Având în vedere Avizul Conform de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş privind organizarea retelei unitatilor de invatamant preuniversitar de stat si privat pentru anul scolar 2014-2015 cu nr. 11645/16.12.2013; Având în vedere prevederile Legi nr. 1/2011 - a educaţiei naţionale; În conformitate cu prevederile art.36 alin. (6), lit. a), pct.1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din Municipiul Timişoara, pentru anul şcolar 2014-2015, aşa cum este prevăzută în Anexa nr.1, Anexa nr.2 si Anexa nr.3, care fac parte integrantă la prezenta hotărâre. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale-Compartiment Şcoli şi Direcţia Economică din cadrul Primariei Municipiului Timisoara. Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Compartimentului Control; - Biroului Managementul Calităţii; - Biroului Audit; - Inspectoratului Scolar Judetean Timis; - Unităţilor de învăţământ din Anexe; - Mass- media locale. Data adoptării 16 decembrie 2013