Având în vedere Referatul nr.3365/02.11.2009 al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, aprobat de Primarul Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.499/25.11.2008 privind aprobarea procedurii de admitere şi a procedurii de ieşire a unei persoane vârstnice în şi din Căminul pentru Persoane Vârstnice Timişoara; În conformitate cu prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice; În baza Ordinului Ministului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 246/2006 privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice şi pentru centrele rezidenţiale pentru persoanele vârstnice; În conformitate cu prevederile art.36 alin 2 lit.(d) şi alin.6 lit.(a), pct.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1:Se aprobă Procedura de admitere/ieşire a persoanelor vârstnice în/din Căminul pentru Persoane Vârstnice Timişoara din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Se revocă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.499/25.11.2008 privind aprobarea procedurii de admitere şi a procedurii de ieşire a unei persoane vârstnice în şi din Căminul pentru Persoane Vârstnice Timişoara. Art.3:Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Căminul pentru Persoane Vârstnice Timişoara din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică : -Instituţiei Prefectului- Judeţul Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; -Direcţiei Economice; -Direcţiei Edilitare; -Direcţiei Urbanism; -Direcţiei Patrimoniu; -Direcţiei Comunicare; -Direcţiei Dezvoltare; -Direcţiei Drumuri şi Transporturi; -Direcţia de Mediu; -Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; -Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara; -Mass-media locale . Data adoptării 24 noiembrie 2009