Având în vedere Referatul nr. SC2009- 11718/01.06.2009 si Referatul nr. SC2009 - 13649/19.06.2009 ale Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regi autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara; În conformitate cu prevederile art.9 lit.(c) din Legea 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică; În conformitate cu dispoziţiile art.8 alin.(2), lit. h) şi art. 24 alin.(2) din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice; Având în vedere prevederile art. 303 alin.(1) din Regulamentul -cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul nr.91/2007 al ANRSC; Având în vedere prevederile art. 4 şi 5 din Ordinul nr. 483 / 2008 al ANRSC privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) litera c) şi d) şi alin. (6) lit. a) pct. 14 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se aprobă Regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică al Municipiului Timişoara prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termica nu se aplica retroactiv. Proprietarii nu sunt obligati sa demonteze centralele termice particulare care au fost montate pana la punerea in aplicare a prezentei hotarari. Art.2: Valorile indicatorilor de performanţă ai serviciului public de alimentare cu energie termică vor fi propuse spre aprobare de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Regulamentului serviciului public de alimentare cu energie termică al Municipiului Timişoara. Art.3:Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Direcţiei Dezvoltare; - Serviciului Audit Public Intern; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - S.C. Colterm S.A.; - Mass - media locale. Data adoptării 30 iunie 2009