Având în vedere Referatul nr.U92007-004097/06.07.2007 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale,Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al municipiului Timişoara; În baza dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată; Raportat la prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi actualizată; Conform art. 25 alin. 1 si Anexa I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, actualizată; Având în vedere avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism având număr 01/III/07.06.2007; Potrivit reglementarilor art. 36 alin.(2) lit. c) si alin. (5) lit. c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată; Articole Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu "Cladire birouri, servicii si locuinte plurifamiliale", Str. Gheorghe Lazar nr. 15 (nr. cad. 1211/2/1), Timişoara, având ca beneficiar pe S.C. CAVANARO S.R.L., întocmit conform Proiectului nr. 06/2005, realizat de biroul individual de arhitectura ALMAJAN TITUS GABRIEL, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Se stabilesc condiţiile de construire: regimul de înălţime de 3S+P+14E+N.Tehnic+Et.Retras, sub rezerva dotării în mod obligatoriu a clădirii cu lift, acces auto, realizarea locurilor de parcare exclusiv pe parcela deţinută de beneficiari, procentul de ocupare al terenului POT max de 70%, coeficientul de utilizare al terenului CUT de 6,5, spaţii verzi de 20% din suprafaţa totală a parcelei. Art.3: Prezentul Plan Urbanistic se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Timişoara şi are o valabilitate de 10 ani. Terenul studiat este înscris în CF nr. 112761 Timişoara, nr. cadastral 1211/2/1., fiind proprietatea firmei S.C. CAVANARO S.R.L. Art. 4: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic de Detaliu şi a Regulamentului Local de Urbanism. Autorizaţia de Construire se va putea emite doar după ce suprafeţele de teren afectate de drumurile propuse prin documentaţie vor deveni domeniul pubic al municipiului Timişoara. Art.5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.6: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; -Consiliului Judeţean Timiş; -Serviciului Juridic; -Direcţiei Economice; -Direcţiei Edilitare; -Direcţiei Urbanism; -Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Direcţiei de Mediu; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; -Beneficiarului S.C. CAVANARO S.R.L.; -Proiectantului ALMAJAN TITUS GABRIEL; -Mass - media locale. Data adoptării 31 iulie 2007