Având în vedere Referatul nr. SC2003-1108/14.02.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, turism, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile art. 11 şi art. 29 din Legea 189/1998 privind finanţele publice locale, modificată; În conformitate cu art. 38 lit. (d) şi (p) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală; În temeiul art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;Articole Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coorganizator al manifestării "Raliu Femina", ce se va desfăşura în data de 8 martie 2003, la Timişoara. Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 20.000.000 lei, din bugetul local, cap. 59.02 "Cultură, religie şi alte acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret" pentru manifestarea prevăzută la art. 1, Asociaţiei Sportive Motor Sport Blitz Timişoara. Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei acţiuni se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii; Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara; Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Juridice; - Direcţiei Patrimoniu; - Serviciului Control şi Audit Intern; - Biroului Relaţii Publice; - Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni; - Asociaţiei Sportive Motor Sport Blitz Timişoara; - Mass - media locale. Data adoptării 25 februarie 2003