HOTĂRÂREA NR.181
privind rectificarea alin.(1) al art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr.136/2017 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 aprilie 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 15958 din 24.04.2017 întocmit de Direcţia Urbanism prin care se propune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr.136/29.03.2017 în sensul rectificării literei scării înscrise la alin.(1) al art.1 din hotărâre, respectiv scara E în loc de scara F;
Văzând raportul cuprinzând avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 136/2017 s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 3,02 m.p. (rot.), situat în Calea lui Traian nr.181, blocul 12, scara F, apartament 1, precum și concesionarea directă a terenului respectiv, pentru proprietarul spaţiului, în vederea realizării unui acces din exterior la balconul existent al apartamentului;
Ținând seama de faptul că la încheierea contractului de concesiune s-a constatat că în mod eronat a fost trecută greșit scara F în loc de scara E, așa cum era prevăzut în planul de situație;
Luând în considerare prevederile art.71 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abțineri, 

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se rectifică litera scării înscrise la alin.(1) al art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 136 din 29 martie 2017 în sensul înscrierii corecte a acesteia, respectiv scara E în loc de scara F.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare; 
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Urbanism.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Lețu FĂNEL                                            SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                      jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 aprilie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)