HOTĂRÂREA NR. 295
privind preluarea cu titlu gratuit a unor bunuri mobile


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 noiembrie 2011, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 36415 din 21.11.2011, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune preluarea cu titlu gratuit în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea, a automobilului marca Peugeot 607, albastru, înmatriculat sub nr. VL-07-MVR, având valoarea de 8900 lei inclusiv TVA, a autoutilitarei cu număr de înmatriculare VL02 MKV, având valoarea de 14.744,11 lei, precum şi transmiterea bunului mobil - autoutilitara cu număr de înmatriculare VL02 MKV, către SC PIEŢE PREST SA şi completarea în consecinţă, a anexei nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat nr. 28077/20.09.2010, - Lista cuprinzând bunurile aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, concesionate către această societate;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ţinând cont de faptul că în urma solicitării adresată de către Primăria municipiului Ministerului Finanţelor Publice, cu nr. 447513/17.08.2011, înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 25527/22.08.2011, Direcţia Generală de Legislaţie şi Reglementare în domeniul Activelor Statului a comunicat că a fost repartizat municipiului Râmnicu Vâlcea, cu titlu gratuit, un autoturism marca Peugeot 607(SS: VF39D3FZB92105191), iar conform procesului verbal de atribuire cu titlu gratuit nr. 18/ 31.08.2011, automobilul marca Peugeot 607, albastru, nr. KAF 449,2003, ss VF39D3FZB92105191 a fost predat reprezentantului Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, ce a fost înmatriculat sub nr. VL-07-MVR, ca proprietate a municipiului; de asemenea, cu adresa nr. 2540821/07.11.2011, înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 34840/09.11.2011, Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea a solicitat preluarea cu titlu gratuit de către municipiu, a autoutilitarei cu număr de înmatriculare VL02 MKV, care a fost utilizată până în anul 2006 pentru instruirea elevilor în specialitatea şoferi, la această dată ea fiind disponibilă, întrucât Colegiul Tehnic Energetic nu mai pregăteşte elevi în această specialitate;
În temeiul prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietate publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă preluarea cu titlu gratuit de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea, a automobilului marca Peugeot 607, albastru, înmatriculat sub nr. VL-07-MVR, având valoarea de 8900 lei inclusiv TVA.

Art.2. (1) Se aprobă preluarea cu titlu gratuit de la Colegiul Tehnic Energetic Vâlcea în patrimoniul municipiului, a autoutilitarei cu număr de înmatriculare VL02 MKV, având valoarea de 14.744,11 lei.
(2) Se aprobă transmiterea bunului mobil preluat conform alin.(1) către S.C. PIEŢE PREST SA, completându-se în consecinţă anexa nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii unor servicii de administrare a domeniului public şi privat nr. 28077/20.09.2010 - Lista cuprinzând bunurile aparţinând domeniuluipublic şi privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, concesionate către această societate.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- S.C. PIEŢE PREST S.A.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                    SECRETAR MUNICIPIU,
ec. Grigore Crăciunescu                                                              jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 30 noiembrie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)