HOTĂRÂREA Nr. 567 din data de  31  iulie  2026 Privind: neexercitarea de către Municipiul Brașov a dreptului de preemțiune la cumpărarea  imobilul situat în Brașov, str. Johann Gott nr. 3 ap. 1   Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 31 iulie 2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 101811/2026 al Primarului municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Cererea domnului Tătulea Iosif Nicolae, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 84880/2026; - Avizul Direcției Județene pentru Cultură Brașov nr. 3815/27.05.2026; - Contract de vânzare-cumpărare nr. 21340/17.01.1997; - Extras CF nr. 11800 Brașov; - Proces-verbal nr. 100441/14.07.2026 al Grupului de lucru de examinare si emiterea avizului favorabil/nefavorabil la propunerea vânzătorilor de cumpărare a bunurilor imobile ca modalitate legală de exercitare de către Municipiul Brașov a dreptului de preemțiune - Raportul de specialitate nr. 101815 din 2026 al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Administrație Publică Locală privind neexercitarea de către Municipiul Brașov a dreptului de preemțiune la cumpărarea  imobilul situat în Brașov, str. Johann Gott nr. 3 ap. 1; În conformitate cu prevederile: - Art. 4 alin (4), alin. (7) și alin. (9) din Legea nr. 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice; -  Art. 6 alin. (3) din Normele metodologice din 2019 pentru aplicarea prevederilor art.4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la exercitarea dreptului de premțiune al Statului Român prin Ministerul Culturii, respectiv prin serviciile publice deconcentrate ale acestuia în cazul vânzării de monumente istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, - Art. 1191; art. 1240; art. 1730 - 1740 din Legea nr. 278/2009 privind Codul civil; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov şi avizul Secretarului General nr. 101813 din 31 iulie 2026; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c); art. 139 alin. (3) lit. g); art. 196 alin. (1), lit. a) şi art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Consiliul Local al municipiului Braşov aprobă neexercitarea de către Municipiul Brașov a dreptului de preemțiune la cumpărarea imobilul situat în Brașov, str. Johann Gott nr. 3 ap. 1, înscris în CF nr. 11800 Brașov, nr. top. 5150/I, cotă de ½ din terenul construit și cotă de ½ din calea de acces prin curte la locuință la prețul de 83.000 euro. Art. 2. Prezenta Hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune este valabilă pentru anul 2026. Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va  asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro