HOTĂRÂREA Nr. 472 din data de  31  iulie  2026 Privind: aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică și reprezentare în justiție în dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată;     Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 31 iulie 2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 104692/23.07.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Raportul de specialitate nr. 104696 din 2026 al Serviciului Contencios din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, privind aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică și reprezentare în justiție în dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată; În conformitate cu prevederile: - Art. I alin. (1), alin. (2) lit. b) din O.U.G nr. 26/ 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative; - Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 29, alin. (1), lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 104695 din 31.07.2026; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 96, alin. (3), art. 106, alin. (3), art. 109, art. 129, alin. (1), art. 133, alin. (1), art. 136, alin. (10), art. 139, alin. (1), art. 140, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) şi art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   H O T Ă R Ă Ș T E :   Art. 1. Se aprobă achiziţionarea serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică și reprezentare a intereselor Municipiului Brașov/ Consiliului Local al Municipiului Brașov/ Primarului Municipiului Brașov/ Primăriei Municipiului Brașov, pentru dosarele cuprinse în Anexa, parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate pe rolul instanțelor de judecată, la fond și în toate căile de atac, ordinare și/sau extraordinare, inclusiv rejudecare, indiferent de instanțele de judecată și strămutările intervenite, prin încheierea de contracte cu cabinete de avocatură în condițiile Legii nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată.   Art. 2. Cheltuielile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri se vor efectua din bugetul local, astfel cum au fost aprobate odată cu aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Braşov şi a execuţiei bugetare.   Art. 3. Primarul Municipiului Braşov prin Serviciul Contencios va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro