HOTĂRÂREA Nr. 450 din data de  26  iunie  2026 Privind: reglementarea situației juridice a imobilului situat Brașov, str. 13 Decembrie f.n., înscris în C.F. nr. 123020 Brașov;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 26 iunie 2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 83.694 din 2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Adresa nr. 510.394/2026 a Directei Fiscale Brașov, - Sentința civilă nr. 878/sind/2008 emisă de Tribunalul Brașov - secția Comercială și de Contencios Administrativ; - Raportul de specialitate nr. 85.814 din 2026 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind reglementarea situației juridice a imobilului situat Brașov, str. 13 Decembrie f.n., înscris în C.F.                     nr. 123020 Brașov; În conformitate cu prevederile: - Art. 888 din Codul Civil; - Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare; - Ordinului nr. 600/2023 al A.N.C.P.I., cu modificările și completările ulterioare; - Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare; - Art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 83.696 din 26.06.2026; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului situat în Brașov, str. 13 Decembrie f.n., identificat conform C.F. nr. 123020 Brașov, cu nr. top. 8999/1/2/3, 9000/2/2/3, 9004/a/1/2/3, 8999/2/1/2/3.   Art. 2. Se aprobă revocarea dreptului de administrare operativă în favoarea Autotransport S.A. Brașov, înscrisă la poziția C1 în C.F. nr. 123020 Brașov.   Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală, Patrimoniu - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar și Direcția Economică va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro