HOTĂRÂREA Nr.  275 din data de  29  aprilie  2026       Privind: aprobarea cererii de transmitere a unui teren din domeniul public al statului și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., în domeniul public al Municipiului Brașov;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 aprilie 2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 55.720 din 2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Raportul de specialitate nr. 55.724 din 2026 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind aprobarea cererii de transmitere a unui teren din domeniul public al statului și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., în domeniul public al Municipiului Brașov; În conformitate cu prevederile: - Art. 292, alin. (1), alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 55.722 din 29.04.2026; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), art. 134, alin. (4), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 292 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se aprobă cererea privind trecerea terenului în suprafață de 26.204 m.p., identificat conform C.F. nr. 176581 Brașov, cu nr. cadastral 176581, situat în Municipiul Brașov, din domeniul public al Statului Român și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., în domeniul public al Municipiului Brașov.   Art. 2. Predarea - preluarea imobilului se va face pe bază de Protocol încheiat între părțile interesate, în termenul prevăzut de actul normativ translativ de drept de proprietate.   Art. 3. După preluare, imobilul teren prevăzut la art. 1 se utilizează în vederea realizării obiectivului de investiție - infrastructură stradală, într-un termen de 3 ani de la data preluării acestuia.   Art. 4. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală, Patrimoniu - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro