HOTĂRÂREA Nr. 95 din data de  19  februarie  2025       Privind: încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov și Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în vederea organizării celei de a patra ediții a Festivalului de Film Românesc “CinemaUniT”;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 19 februarie 2025; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 19.759 din 07.02.2025 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator; - Solicitarea Universitatii Transilvania din Brasov, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 19.764 din 07.02.2025; - Raportul de specialitate nr. 19.765 din 07.02.2025 al Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente, privind încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov și Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în vederea organizării celei de a patra ediții a Festivalului de Film Românesc “CinemaUniT”; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 19.761 din 19.02.2025; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139,  alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.     Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de colaborare arătat la art. 1.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.     Hotărârea cuprinde: Anexa  - Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov    Anexe  • Anexa Acord de colaborare CinemaUniT.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro