HOTĂRÂREA Nr. 890 din data de  23  decembrie  2024       Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov a imobilului situat în Brașov, zona strada Petru Rareș f.n.;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 23 decembrie 2024; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 178.126 din 2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Adresa înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 177.035 din 10.12.2024; - Documentația cadastrală de primă înscriere a imobilului situat în zona str. Petru Rareș, întocmită de ing. Simon Ciprian Daniel, persoană autorizată A.N.C.P.I.; - Raportul de specialitate nr. 178.132 din 2024 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Juridice și de Administrație Publică Locală, privind înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov a imobilului situat în Brașov, zona strada Petru Rareș f.n.; În conformitate cu prevederile: - Art. 888 din Codul Civil; - O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare; - Ordinului nr. 600/2023 al A.N.C.P.I., cu completările și modificările ulterioare; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 178.128 din 23.12.2024; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în zona strada Petru Rareș, identificat conform C.F. nr. 182969 Brașov, nr. top. 6741/1/2/46 și conform Documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de ing. Simon Ciprian Daniel, persoană autorizată A.N.C.P.I., parte integrantă din prezenta.     Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro