HOTĂRÂREA Nr. 33 din data de  27  ianuarie  2022       Privind: aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Brașov și Asociaţia Consorțiul Cultural Corona în vederea organizării şi desfăşurării evenimentului ,,Premiile Anului în Cultură la Braşov”, ediţia a VII-a, la Cinematograful Astra;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 27 ianuarie 2022; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 5.281 din 17.01.2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Adresa înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 135.441 din 16.12.2021, a Asociaţiei Consorțiul Cultural Corona; - Raportul de specialitate nr. 5.606 din 17.01.2022 al Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente, privind aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Brașov și Asociaţia Consorțiul Cultural Corona în vederea organizării şi desfăşurării evenimentului ,,Premiile Anului în Cultură la Braşov”, ediţia a VII-a, la Cinematograful Astra; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă Acordul de parteneriat dintre Municipiul Brașov și Asociaţia Consorțiul Cultural Corona în vederea organizării şi desfăşurării evenimentului ,,Premiile Anului în Cultură la Braşov”, ediţia a VII-a, la Cinematograful Astra, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.     Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de parteneriat.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.  Anexe  • Acord de parteneriat Consortiul Cultural Corona.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro