HOTĂRÂREA Nr. 617  din data de  29  octombrie   2021     Pentru: modificarea H.C.L. nr. 481/2021 privind reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, B-dul Victoriei f.n.;    Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 octombrie 2021; Analizând Referatul de aprobare nr. 110.926 din 2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune modificarea H.C.L. nr. 481/2021, privind reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, B-dul Victoriei f.n.; Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare și ale art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se modifică art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 481/2021 și care va avea următorul cuprins: „Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren, situat în Brașov, B-dul Victoriei f.n., înscris în C.F. nr. 159860 Brașov, nr. top. 14277/1/a/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1.”    Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 481 din 19 august 2021, astfel modificată, va fi republicată.   Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   HOTĂRÂREA Nr. 481 din data de  19  august   2021 Republicată conform H.C.L. nr. 617 din 29 octombrie 2021       Privind: reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, B-dul Victoriei f.n.;   Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 octombrie 2021; Analizând Referatul de aprobare nr. 110.926 din 2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune modificarea H.C.L. nr. 481/2021, privind reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, B-dul Victoriei f.n.; Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare și ale art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren, situat în Brașov, B-dul Victoriei f.n., înscris în C.F. nr. 159860 Brașov, nr. top. 14277/1/a/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1.   Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro