HOTĂRÂREA Nr. 234 din data de  30  aprilie  2020         Privind: reglementarea situației juridice a unor imobile situate în Brașov, zona str. Mihail Kogălniceanu - B-dul Victoriei;           Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 30 aprilie 2020; Analizând, Referatul de aprobare nr. 39.450 din 2020 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Văzând, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune reglementarea situației juridice a unor imobile situate în Brașov, zona str. Mihail Kogălniceanu - B-dul Victoriei; Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 36, alin. (1) din Legea  nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului teren în suprafață de 746 m.p., situat în Brașov, zona str. Mihail Kogălniceanu - B-dul Victoriei, identificat în C.F. nr. 100704 Brașov, nr. top. 9089.     Art. 2. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov a imobilului teren în suprafață de 228 m.p., situat în Brașov, zona str. Mihail Kogălniceanu - B-dul Victoriei, identificat în C.F. nr. 135635 Brașov, nr. top. 14277/1/1/1/1/1/1/2.     Art. 3. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului teren, în suprafață de 15 m.p., situat în Brașov, zona str. Mihail Kogălniceanu - B-dul Victoriei, identificat în C.F. nr. 135637 Brașov, nr. top. 14277/1/1/1/1/1/1/3.     Art. 4. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului teren, în suprafață de 74 m.p., situat în Brașov, zona str. Mihail Kogălniceanu - B-dul Victoriei, identificat în C.F. nr. 135639 Brașov, nr. top. 14277/1/1/1/1/1/1/4.     Art. 5. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro