HOTĂRÂREA Nr. 837 din data de  10  decembrie  2019           Privind: aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru Investiția “Extindere rețea termică în vederea branșării Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov - sediul Calea București”;           Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 10 decembrie 2019; Analizând Referatul de aprobare nr. 3.900 din 22.11.2019 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator; Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, prin care se propune aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru Investiția “Extindere rețea termică în vederea branșării Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov - sediul Calea București”; Având în vedere prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (4), lit. d), alin. (7), lit. n), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico - economici pentru Investiția “Extindere rețea termică în vederea branșării Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov - sediul Calea București”, după cum urmează: - Valoare totală: - 1 805 715 lei inclusiv TVA - din care C + M: - 1 245 250 lei inclusiv TVA Durata estimativă a realizării investiției este de 30 zile.       Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Serviciul Public Local de Termoficare, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro