HOTĂRÂREA Nr. 705 din data de  1  noiembrie  2019         Privind: aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale Direcţiei Fiscale Braşov;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 1 noiembrie 2019; Analizând Referatul de aprobare nr. 513.105/2019 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcţiei Fiscale Braşov, prin care se propune aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale Direcţiei Fiscale Braşov; În baza articolului 610 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ care instituie obligativitatea autorităților și instituțiilor publice de a stabili în structura organizatorică funcția publică de “consilier achiziții publice”; Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; ale Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale O.U.G. nr. 63/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă Organigrama și Statul de funcții ale Direcţiei Fiscale Braşov, conform Anexei I și Anexei II, care fac parte integrantă a prezentei hotărâri.     Art. 2. Odată cu aprobarea prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local nr. 755/2018 privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Direcției Fiscale Brașov își încetează aplicabilitatea.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Fiscală Braşov, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.  Anexe  • organigrama2019.pdf   • STAT DE FUNCTII 2019.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro