HOTĂRÂREA Nr. 215 din data de 29  martie  2019         Privind: încheierea unui act adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 263/11.08.2005, încheiat între S.C. Ana Teleferic S.A. şi Municipiul Braşov;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2019; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 24.944/2019, prin care s-a propus încheierea unui act adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 263/11.08.2005, încheiat între S.C. Ana Teleferic S.A. şi Municipiul Braşov; Având în vedere Procesul - Verbal de Constatare, înregistrat la Primăria Municipiului Braşov cu nr. 60.856/2018 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Braşov; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. e), alin. (7), lit. a),  art. 45, alin. (2), lit. f), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă încheierea unui act adiţional la contractul de asociere în participaţiune nr. 263/11.08.2005, încheiat între S.C. Ana Teleferic S.A. şi Municipiul Braşov, conform anexei, parte integranta din prezenta hotărâre.       Art. 2. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro