HOTĂRÂREA Nr. 796 din data de 21  decembrie  2018         Privind: aprobarea participării Municipiului Braşov în calitate de partener la organizarea etapei “FIS CUP Open Poiana Braşov”, înscrisă în calendarul competiţional al Federaţiei Română de Schi Biatlon în sezonul 2018 - 2019;           Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 21 decembrie 2018; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Biroului Relaţii Externe, Turism şi Evenimente din cadrul Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente, înregistrat cu nr. 107.543/2018, prin care s-a propus aprobarea participării Municipiului Braşov în calitate de partener la organizarea etapei “FIS CUP Open Poiana Braşov”, înscrisă în calendarul competiţional al Federaţiei Română de Schi Biatlon în sezonul 2018 - 2019 în parteneriat cu Federaţia Română de Schi Biatlon şi Asociaţia de Turism Poiana Braşov; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. d), lit. e), alin. (6), lit. a), pct. 5, pct. 6, pct. 15, alin. (7), lit. a), art. 45, alin. (2, lit. f), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Braşov în calitate de partener la organizarea etapei “FIS CUP Open Poiana Braşov”, înscrisă în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Schi Biatlon în sezonul 2018 - 2019.     Art. 2. Se aprobă Acordul de parteneriat, dintre Municipiul Braşov, Federaţia Română de Schi Biatlon şi Asociaţia de Turism Poiana Braşov, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de parteneriat.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente - Biroul Relaţii Externe, Turism şi Evenimente şi Serviciul Public Local Salvamont, Agrement şi Parking vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro