HOTĂRÂREA Nr. 375 din data de 28  iunie  2018         Privind: dezlipire UI imobil situat în Braşov, str. Nicolae Bălcescu nr. 24;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 iunie 2018; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 50.279/2018, prin care se propune dezlipirea UI a imobilului situat în Braşov, str. Nicolae Bălcescu nr. 24, ca urmarea a cererii înregistrată cu nr. 40.356/2018 formulată de d-nul Flenches Aurelian, Petrea Constantin şi documentaţia cadastrală de dezlipire imobil întocmită de ing. Scheibner Ştefan-Sorin - persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.; Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil, coroborate cu ale Legii nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi ale Ordinului nr. 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale  nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă dezlipirea UI a imobilului situat în Braşov, str. Nicolae Bălcescu nr. 24, identificat în C.F. nr. 135828-C1-U1 Braşov, sub nr. top. 5281/1 conform documentaţiei cadastrale întocmită de ing. Scheibner Ştefan-Sorin - parte integrantă din prezenta hotărâre.       Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro