HOTĂRÂREA Nr. 593 din data de  27  octombrie  2017         Privind: aprobarea Proiectului de Acord de Sprijin Municipal între Municipiul Braşov, societatea RATBV SA şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 octombrie 2017; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Buget - C.F.P. din cadrul Direcţiei Economice,  înregistrate cu nr. 85.040/2017, prin care s-a propus aprobarea Proiectului de Acord de Sprijin Municipal între Municipiul Braşov, societatea RATBV S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 214/31.05.2017 privind aprobarea începerii demersurilor de contractare a unui împrumut de către societatea RATBV S.A. de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în vederea achiziţionării de autobuze noi destinate transportului public local de călători şi H.C.L. nr. 313/23.06.2017 privind aprobarea proiectului de Pre-Acord de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în vederea achiziţionării de autobuze noi destinate transportului public local de călători; Urmare a prevederilor din H.C.L. nr.  603 din 22.12.2016, republicată conform H.C.L. nr. 335 din 28.07.2017, privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune în Municipiul Braşov, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea RATBV S.A. şi prevederile H.C.L. nr. 336 din 28.07.2017, republicată conform H.C.L. nr. 451 din 08.09.2017, privind aprobarea Actului adiţional de modificare şi completare a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune în Municipiul Braşov nr. 190/102321/ 29.12.2016, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea RATBV S.A., aprobat prin H.C.L. nr. 603 din 22.12.2016; Văzând art. 8, alin. (3), lit. g din Legea nr. 51/2006, a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 14, art. 45, alin. 2, pct. b şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă Proiectul Acordului de Sprijin Municipal încheiat  între Municipiul Braşov, societatea RATBV S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, conform anexei 1.1 varianta în limba engleză şi anexei 1.2 varianta în limba română, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov, să semneze în numele şi pentru Municipiul Braşov, Acordul de Sprijin Municipal încheiat cu RATBV S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi orice alte modificări şi completări convenite de către părţile contractante.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi RATBV S.A. vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro