HOTĂRÂREA Nr. 106 din data de  24  februarie  2017         Privind: acordarea unui drept de superficie în favoarea Universităţii “George Bariţiu” Braşov, asupra unui imobil situat în Braşov, str. Poienelor nr. 5;         Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 februarie 2017; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 12.475/2017, prin care se propune acordarea unui drept de superficie în favoarea Universităţii „George Bariţi” asupra unui imobil situat în Braşov, str. Poienelor nr. 5; Având în vedere procesul - verbal încheiat de Comisia constituită în baza H.C.L. nr. 632/2006 şi Dispoziţia de Primar nr. 4.790/2012, republicată; Văzând şi prevederile art. 693, 694 şi 697 din Codul Civil, Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b, art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :              Art. 1. Se constituie dreptul de superficie asupra terenului identificat în C.F.  nr. 145871 Braşov, nr. cad. 145871, situat în Braşov, str. Poienelor nr. 5, în favoarea Universităţii “George Bariţiu“ Braşov.     Art. 2. Dreptul de superficie se constituie cu titlu oneros, Universitatea “George Baritiu” Braşov datorând suma de 146,56 Euro, care se va achita lunar la Direcţia Fiscală Braşov.     Art. 3. Plata va fi achitată lunar la Direcţia Fiscală Braşov, până în data de 10 ale fiecărei luni.         În caz de neachitare la termenul stabilit se vor achita majorări de întârziere în procent de 1 % din cuantumul obligaţiei principale neachitate în termen calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro