HOTĂRÂREA Nr.  85 din data de  26  februarie  2016         Privind: aprobarea constituirii Comisiei de Circulaţie a Consiliului Local Braşov;         Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă extraordinară la data de 26 februarie 2016; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Compartimentului Transport şi Monitorizare din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 14.331/2016, prin care se propune aprobarea constituirii Comisiei de Circulaţie a Consiliului Local Braşov; Având în vedere prevederile art. art. 21 (2) din O.G. nr. 43 din 28 august 1997 republicată şi actualizată, privind regimul drumurilor, art. 33 al aceleiaşi ordonanţe prin care autorităţile administraţiei publice locale împreună cu Poliţia rutieră au obligaţia de a reglementa circulaţia, parcarea, staţionarea şi oprirea pe străzi a vehiculelor, art. 30, art. 68, art. 69, art. 128, din cadrul O.U.G. nr. 195/2002, republicată şi actualizată, privind circulaţia pe drumurile publice; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 11, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă constituirea Comisiei de Circulaţie a Consiliului Local Braşov, în următoarea componenţă: 1. Primarul Municipiului Braşov 2. Cei doi viceprimari 3. Secretarul Municipiului Braşov 4. Arhitectul Şef al Municipiului Braşov 5. Directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Braşov 6. Şeful Serviciului Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei 7. Şeful Serviciului Autorizări Construcţii 8. Doi specialişti desemnaţi în domeniul siguranţei circulaţiei, construcţiilor de drumuri şi amenajări exterioare 9. Reprezentant desemnat al Poliţiei Rutiere a Municipiului Braşov 10. Reprezentant desemnat al Poliției Locale Braşov 11. Reprezentant desemnat al R.A.T. Braşov 12. Trei membri ai Consiliului Local Braşov       - preşedintele Comisiei 1 a Consiliului Local       - preşedintele Comisiei 2 a Consiliului Local       - preşedintele Comisiei 5 a Consiliului Local         sau un reprezentant desemnat de aceştia.     Art. 2. GDF Suez Energy România, Romtelecom, Electrica Transilvania Sud Braşov, Compania Apa Braşov, Inspectoratul de Jandarmi Braşov, îşi vor desemna câte un reprezentant, având statutul de invitaţi permanenţi şi care vor fi consultaţi în probleme specifice.      Art. 3. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Circulaţie a Consiliului Local Braşov, conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 4. Hotărârea Consiliului Local nr. 442/2004 având ca obiect revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 352/2003, referitoare la constituirea Comisiei de Circulaţie, se revocă, precum şi orice altă dispoziţie contrară se abrogă.     Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi persoanele menţionate la art. 1 vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro