HOTĂRÂREA Nr.   520 din data de  31 octombrie  2016                   Privind: vânzarea directă a terenului aferent construcţiei - spaţiu comercial, situat în Braşov, Calea Bucuresti nr. 90, către Marin Daniela;                 Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 octombrie 2016;             Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 83.738/2016, prin care s-a propus vânzarea directă a terenului aferent spaţiului comercial situat în Braşov, Calea Bucuresti nr. 90, către Marin Daniela;             Având în vedere adresa înregistrată la Primăria Municipiului Braşov cu nr. 15.887/2016, completată prin cererea nr. 43.142/2016 formulată de d-na Marin Daniela prin care s-a solicitat cumpărarea terenului precum şi Raportul de evaluare întocmit de ing. Mitroi Maria Ana - evaluator ANEVAR;             Văzând şi procesul - verbal al Comisiei constituită conform H.C.L. nr. 632/2006 şi Dispoziţiei de Primar nr. 4790/2012 precum şi prevederile art. 36 din Legera nr. 18/1991, republicată, coroborate cu prevederile art. 1650 şi 1657 din Codul Civil;             În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b, art art. 45, alin. 3, art. 115, alin. 1, lit. b şi art. 123, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :               Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul privat al Municipiului Braşov şi administrarea Consiliului Local Braşov a terenului în suprafaţă de 309 m.p., proprietatea tabulară a Statului Român situat în Braşov, Calea Bucuresti nr. 90, identificat în C.F. nr. 100185 Braşov, nr. cad. 100185.               Art. 2. Se aprobă vânzarea directă a terenului în suprafaţă de 309 m.p., situat în Braşov, Calea Bucureşti nr. 90, identificat în C.F. nr. 100185 Braşov, nr. cad. 100185, către Marin Daniela.               Art. 3. Preţul terenului menţionat la art. 2 este de 130 Euro/m.p., respectiv 40170 Euro şi va fi achitat în lei la cursul B.N.R. pentru ziua în care se face plata.             Preţul de vânzare va fi achitat în termen de 30 zile de la data confirmării de primire a hotărârii. În caz de neachitare la termenul de scadenţă a obligaţiei de plată către bugetul local, se datorează după acest termen majorări de întârziere în procent de 2 % din cuantumul obligaţiei principale neachitate în termen calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, pentru o perioadă de maxim 60 de zile. În caz de neplată a preţului calculat cu majorări până la expirarea perioadei de majorare de 60 de zile, hotărârea va fi revocată de drept.               Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro