HOTĂRÂREA Nr. 667 din data de  21  decembrie  2015                     Privind: stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice  îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov, pentru anul 2016;                   Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 21 decembrie 2015;             Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, înregistrate cu nr. 105.573/2015, prin care s-a propus aprobarea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov pentru anul 2016;             Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 867/2015 privind aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, H.G. nr. 1021/2000 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere în căminele pentru persoane vârstnice, H.C.L. nr. 38/2015 privind reorganizarea Căminului pentru Persoane Vârstnice din instituţie publică cu personalitate juridică în serviciu în cadrul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, H.C.L. nr. 39/2015 privind aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, republicată conform H.C.L. nr. 287/2015; H.C.L. nr. 288/30.06.2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei de Servicii Sociale Braşov;             În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 2, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :                 Art. 1. Se aprobă stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov pentru anul 2016, respectiv 985 lei pentru o persoană vârstnică independentă, 1004 lei pentru o persoană vârstnică semidependentă şi respectiv 1100 lei pentru o persoană vârstnică dependentă.                 Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro