HOTĂRÂREA Nr.  415 din data de  31 august  2015       Privind: demararea procedurilor de selecţie a membrilor consiliului de administraţie al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2015; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Regiei Publice Locale a Pădurilor KRONSTADT R.A. Braşov, înregistrate cu nr. 64.914/2015, prin care s-a propus aprobarea demarării procedurilor de selecţie a membrilor consiliului de administraţie a Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.; Având în vedere prevederile art. 3, pct. 1, lit. a şi art. 5, alin. (1) - (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând şi prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 180/2005, republicată, privind aprobarea constituirii Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A., Hotărârii Consiliului Local nr. 110/2013, republicată, privind aprobarea Organigramei şi Statului de Funcţii ale Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. precum şi prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 753/2005, republicată, privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. c, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă demararea procedurilor de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.     Art. 2. Se stabileşte la 7 numărul de membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.     Art. 3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brasov să constituie, prin dispoziţie de Primar, comisia de selecţie prealabilă a candidaţilor pentru funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.     Art. 4. Comisia astfel constituită va avea următoarele atribuţii: - stabileşte criteriile de selecţie a administratorilor, cu luarea în considerare a specificului şi complexităţii activităţii regiei; - stabileşte calendarul desfăşurării selecţiei şi conţinutul dosarului de înscriere; - întocmeşte anunţurile şi asigură publicitatea procesului de selecţie în presa scrisă şi pe pagina de internet a regiei, conform prevederilor legale; - primeşte dosarele de înscriere ale candidaţilor, verifică conformitatea documentelor depuse; - verifică îndeplinirea condiţiilor stabilite pe baza documentelor depuse la dosar de către candidaţi şi acordă calificativul admis/respins candidaţilor; - întocmeşte procesul-verbal al etapei selecţiei dosarelor şi ulterior susţinerii interviului, procesul-verbal final. …  //  …     -  02  -     Art. 5. Candidaţii declaraţi admişi în urma verificării dosarelor de înscriere de către comisia menţionată la art. 3, vor susţine interviul în faţa unei comisii formată din preşedinţii comisiilor de specialitate 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local al Municipiului Braşov, sau a înlocuitorilor desemnaţi de aceştia. Rezultatul interviului, concretizat în avizul favorabil al comisiei, va însoţi obligatoriu proiectul de hotărâre privind numirea ca membri în consiliul de administraţie a candidaţilor admişi.     Art. 6. Primarul Municipiului Braşov şi persoanele nominalizate la art. 5 vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro