HOTĂRÂREA Nr. 11 din data de  15  ianuarie  2015       Privind: stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov pentru anul 2015;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 ianuarie 2015; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Căminului pentru Persoane Vârstnice Braşov, înregistrate cu nr. 2.270/2015, prin care se propune stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov; Având în vedere prevederile art. 102 din Legea nr. 292/2011 - Legea asistenţei sociale; art. 24 şi art. 25, alin. 1 şi alin. 5, lit. a din Legea nr. 17/2000 - privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice - republicată, cu modificările şi completările ulterioare; pct. 3 din modelul Contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditaţi conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale aprobat prin Ordinul M.M.S.S.F. nr. 73/2005, care prevede evaluarea costurilor serviciilor sociale şi contribuţia beneficiarului pentru serviciile sociale primite; H.G. nr. 1021/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere în căminele pentru persoanele vârstnice; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 2 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov pentru anul 2015, respectiv 1008 LEI pentru o persoană vârstnică independentă, 1029 LEI pentru o persoană vârstnică semipendentă şi respectiv 1140 LEI pentru o persoană vârstnică dependentă.     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro