HOTĂRÂREA Nr.   633 din data de  18  decembrie  2014       Privind: prelungirea până la 31.12.2015 a acordării facilităţilor pe mijloacele de  transport în comun persoanelor vârstnice şi pensionarilor, cu domiciliul stabil în municipiul Braşov aprobate prin H.C.L. nr. 261 din 9.05.2012, republicată,     Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 18 decembrie 2014; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Financiar - Contabilitate din cadrul Direcţiei Economice, înregistrate cu nr. 105.132 din 15.12.2014, prin care se propune prelungirea până la 31.12.2015 a acordării facilităţilor pe mijloacele de transport în comun persoanelor vârstnice şi pensionarilor, cu domiciliul stabil în municipiul Braşov, aprobate prin H.C.L. nr. 261 din 9.05.2012, republicată; Având în vedere prevederile art. 26, pct. 10 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art. 17, alin. (1), lit. o) din Legea           nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art. 7, lit. c din O.G. nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare, republicată; Văzând şi prevederile Cap. 5, pct. 5.2 din Contractul nr. 68269 din 04.10.2006 privind serviciile de transport public local de călători în Municipiul Braşov încheiat între Municipiul Braşov şi Regia Autonomă de Transport Braşov; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 14 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă prelungirea până la 31.12.2015 a acordării facilităţilor pe mijloacele de transport în comun persoanelor vârstnice şi pensionarilor, cu domiciliul stabil în municipiul Braşov, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 261 din 9.05.2012, republicată.     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Regia Autonomă de Transport Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro