HOTĂRÂREA Nr.  536 din data de  24  octombrie  2014       Privind: aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 octombrie 2014; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Biroului Resurse Umane din cadrul Direcţiei Relaţii Comunicare, înregistrate cu nr. 85.123 din 13.10.2014, prin care s-a propus aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov; În baza prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi stabilirea unor măsuri financiare, ale O.U.G. nr. 103 din 15.11.2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale O.G. nr. 18/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea R.A. ,,Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru schimbarea regimului juridic al unor imobile şi pentru modificarea unor acte normative; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. b şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă Organigrama aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Se aprobă Statul de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 3. Începând cu data prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr. 146 din 17 aprilie 2013, privind  aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov, republicată, se revocă.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro