HOTĂRÂREA Nr.  345 din data de  11  iulie  2014         Privind: aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico - economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii „Reabilitare sistem încălzire Grădiniţa nr. 13 - corp A” din municipiul Braşov;     Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 11 iulie 2014; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Investiţii din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 57.427/2014, prin care s-a propus aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii „Reabilitare sistem încălzire Grădiniţa nr. 13 - corp A”  din municipiul Braşov; Având în vedere prevederile H.G. nr. 28/2008, privind aprobarea conţinutului - cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, precum şi prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d şi art. 45, alin. 2, lit. e din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă documentaţia şi indicatorii tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii „Reabilitare sistem încălzire Grădiniţa nr. 13 - corp A” din municipiul Braşov, după cum urmează: - Valoare totală:            - 277.417 lei (63.059 Euro )          - din care C + M:            - 193.906 lei (44.077 Euro ) Notă: Curs Euro = 4,3993 lei din data de 17.06.2014     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro