HOTĂRÂREA Nr. 271 din data de  30  mai  2014       Privind: stabilirea redevenţei, pentru cabinetul concesionat d-lui dr. MOGA MARIUS ALEXANDRU, situat în Braşov, Policlinica Tractorul, str. Olteţ nr. 2;     Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2014; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Sef, înregistrate cu nr. 40.525/2014, privind stabilirea redevenţei, pentru cabinetul concesionat domnului dr. MOGA MARIUS ALEXANDRU, situat în Braşov, Policlinica Tractorul, str. Olteţ nr. 2; Luând în consideraţie avizul comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al Municipiului Braşov prin care s-a propus ca amendament reducerea perioadei de concesiune de la 5 ani la 1 an, propunere astfel adoptată de plenul Consiliului Local Braşov; Având în vedere art. 4 din H.G. nr. 884/2004, privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, pct 4.2. din contractul de concesiune nr. 1497/2009 al cabinetului medical situat în Braşov, str. Berzei nr. 2, precum şi prevederile art. 17 din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se stabileşte nivelul minim al redevenţei de 255,2 Euro/an, pentru cabinetul medical, situat în Braşov, Policlinica Tractorul, str. Olteţ nr. 2, în suprafaţă de 24,48 m.p., deţinut de dr. MOGA MARIUS ALEXANDRU în baza contractului de concesiune   nr. 946/2009 încheiat cu Municipiul Braşov.     Art. 2. Redevenţa negociată se stabileşte pentru o perioadă de 1 an, respectiv de la data de 06.07.2014 până la data de 06.07.2015 şi va face obiectul unui act adiţional la contractul de concesiune nr. 946/2009.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: contact@brasovcity.ro